Primarul oraşului Cavnic, Vladimir Petruţ, a susţinut, marţi, într-o postare pe o reţea de socializare, că firma care a câştigat licitaţia pentru programul 'Cornul şi laptele' a livrat unei şcoli cornuri expirate de patru zile.
Primarul oraşului Cavnic a fost filmat în faţa unei lăzi în care se aflau câteva zeci de cornuri, în prima zi în care aceste produse din programul guvernamental ar fi urmat să fie împărţite copiilor, într-una din şcolile oraşului.
"Copii primesc foarte târziu, iar când îl primesc, vine expirat, fabricat de cinci-şase zile (...) şi pe pungă se observă şi sunt mai tari decât bolovanul", a spus Vladimir Petruţ care, între timp, lovea de masă un corn împachetat pentru a demonstra că nu se rupe.
Primarul din oraşul Cavnic a sesizat Consiliul Judeţean Maramureş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean despre calitatea produselor din programul 'Cornul şi laptele'.
De asemenea, şeful Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Maramureş, Mădălina Cardoş, a precizat că o echipă de inspectori s-a deplasat la şcoala din oraşul Cavnic, în urma unei sesizări depuse de unitatea şcolară.
" O echipă din partea instituţiei noastre s-a deplasat la şcoala din Cavnic, pentru a verifica situaţia aspectului sesizat", a spus Mădălina Cardoş.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, prof. Adriana Meşter, a declarat, pentru AGERPRES că s-a constat livrarea de produse neconforme către o şcoală din oraşul Cavnic.
"Au fost semnalate probleme la o şcoală din oraşul Cavnic, unde s-au livrat produse neconforme(...)În cazul în care vor fi şi alte probleme, ISJ va anunţa Consiliul Judeţean şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului. Dată fiind situaţia, vom anunţa pe forumul directorilor să ne semnaleze dacă întâlnesc astfel de situaţii, pentru a putea lua măsuri în acest sens", a declarat Adriana Meşter.
Aceasta a mai precizat că, în cursul zilei de marţi, firmele selectate de Consiliul Judeţean Maramureş în cadrul programului "Cornul şi laptele" au început livrarea de produse către unităţile şcolare, conform graficului stabilit, cu excepţia municipiului Sighetul Marmaţiei şi localităţile învecinate, unde atribuirea contractului mai are de urmat câţiva paşi.
La Cavnic au fost livrate 400 de cornuri în programul ce se desfăşoară în şcoli. În prima parte a zilei, laptele din programul guvernamental nu a ajuns în şcolile din această localitate. AGERPRES