x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Violența domestică, la cote alarmante. Peste 100.000 de sesizări în 2023

Violența domestică, la cote alarmante. Peste 100.000 de sesizări în 2023

de Redacția Jurnalul    |    11 Feb 2024   •   06:00
Violența domestică, la cote alarmante. Peste 100.000 de sesizări în 2023

Numărul faptelor penale din sfera violenței domestice a fost, în 2023, de 57.851 de infracțiuni, în creștere cu 4,8% față de anul 2022, se arată într-un bilanț al Poliției Române

Astfel, anul trecut, polițiștii au intervenit la peste 100 de mii de cazuri de violență domestică sesizate, ocazie cu care au fost emise peste 13.000 de ordine de protecție provizorii.

Pe parcursul anului 2023, numărul faptelor penale care constituie fapte penale din sfera violenței domestice a fost de 57.851 de infracțiuni, în creștere cu 4,8% față de anul 2022. Cele mai multe fapte, 35.897, au fost de loviri sau alte violențe.

Potrivit bilanțului prezentat sâmbătă de Benone-Marian Matei, inspector general al Poliției Române, polițiștii de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii DIICOT, au desfășurat 897 de acțiuni, în segmentul combaterii traficului de droguri, fiind puse în executare peste 3.000 de mandate de percheziție domiciliară și destructurate 59 de grupuri infracționale organizate.

De asemenea, în aceeași perioadă, au fost confiscate aproximativ 1,2 tone de droguri, 6 tone de masă verde, 3 tone de precursori și peste 1,5 milioane de comprimate.

Totodată, au fost cercetate peste 4.000 de persoane, dintre care 1.268 au fost arestate preventiv, iar, față de alte 395, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.

În anul 2023, au fost înregistrate 11.685 de sesizări de natură penală, fiind desfășurate activități în 30.699 de ordonanțe de delegare emise de către procurorii D.I.I.C.O.T.

Atât pentru combaterea fenomenului, cât și pentru destructurarea grupurilor de criminalitate organizată, au fost trimise în judecată 2.545 de persoane, pentru săvârșirea a 4.186 de infracțiuni, ca urmare a rechizitoriilor emise și a acordurilor de recunoaștere a vinovăției încheiate de către procurorii DIICOT.

„Evaziunea fiscală este o realitate incontestabilă, fiind una dintre cele mai prezente infracțiuni cu caracter economic. Numărul cauzelor instrumentate având ca obiect acest gen de infracționalitate a crescut de la un an la altul, reușindu-se totuși recuperarea unei părți importante a prejudiciului cauzat bugetului statului. Acțiunile întreprinse pentru combaterea contrabandei cu țigarete, au contribuit la menținerea unui nivelul scăzut al pieței negre de țigarete, aspect confirmat de ultimele studii Novel, conform cărora, în anul 2023, aceasta s-a situat între 7,1% și 8,3%”, a spus Benone-Marian Matei.

„Pe parcursul anului 2023 s-a reușit soluționarea, cu operativitate, a unor fapte deosebit de grave, cu un puternic impact în spațiul public. Dintre rezultatele importante menționez: identificarea a peste 99% dintre autorii unor infracțiuni de omor; menținerea la un nivel scăzut a infracțiunilor grave comise cu violență: sub 1% din totalul infracțiunilor sesizate; depistarea a peste 3.400 de persoane urmărite; soluționarea a peste 14 mii de situații privind dispariția unor persoane”, a dăugat acesta.

Polițiștii au indisponibilizat anul trecut aproximativ 3 mii de arme de foc și peste 200 de mii de cartușe.

×