Potrivit ANM, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 80 - 100 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea redusă.
Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.
Avertizarea este valabilă până luni, la ora 10.00.
O altă avertizare intră în vigoare duminică, la ora 10.00 și vizează jumătatea vestică a Moldovei, local în Carpații Orientali și Occidentali.
ANM arată că în jumătatea vestică a Moldovei, local în Carpații Orientali și Occidentali, temporar va ninge viscolit, iar la rafală vor fi viteze în general de 50 - 70 km/h.
Vor fi ninsori slabe și vânt în general moderat (40 - 50 km/h) vor fi și în estul Moldovei și al Munteniei și pe arii restrânse în Dobrogea.
Avertizarea este valabilă până luni, la ora 10.00.