x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ALERTĂ ANM. Cod Portocaliu de ploi torențiale și vijelii puternice, valabil până duminică dimineața

ALERTĂ ANM. Cod Portocaliu de ploi torențiale și vijelii puternice, valabil până duminică dimineața

26 Sep 2020   •   08:52
ALERTĂ ANM. Cod Portocaliu de ploi torențiale și vijelii puternice, valabil până duminică dimineața

Meteorologii anunță că de vineri, de la ora 23.00 până duminică la ora 6.00, aproape toată țara este sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină. Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a țării, iar duminică și în rest.

Potrivit ANM, în zona de munte, precum și în Maramureș, Transilvania și local în Oltenia, Muntenia și Moldova, va ploua abundent și vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată (vijelii puternice, grindină și frecvente descărcări electrice).

Cantitățile de apă vor depăși 50 - 60 l/mp și izolat 70 - 90 l/mp..

În județele unde nu va fi cod portocaliu, va fi cod galben de ploi, vijelii și grindină.

Va ploua în toate regiunile, iar cantitățile de apă vor depăși 25 - 35 l/mp.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă în regiunile vestice, sâmbătă în nord-vest, centru, sud și la munte, iar seara și în prima parte a nopții de sâmbătă spre duminică, în jumătatea de est a țării, potrivit Mediafax.

Se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.

Vântul se va intensifica treptat în toată țara, cu viteze la rafală în general de 45 - 60 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 100 - 110 km/h.

În Moldova, Muntenia și Dobrogea, începând din după-amiaza zilei de sâmbătă, vor fi rafale de 60 - 80 km/h.

Vremea se va răci, sâmbătă mai ales în jumătatea de vest a țării, iar duminică și în rest.

"Avertizarea de cod portocaliu va intra în vigoare sâmbătă dimineață la ora 9.00 și va fi în vigoare până la duminică la ora 3.00. Vorbim de zona de munte, de Maramureș, de partea de est a Moldovei, areale din Muntenia, din Oltenia, acolo unde cantitățile de precipitații se vor situa frecvent între 50-70, la nivel izolat chiar 70-90 de litri/mp.

Vorbim de intensificări puternice ale vântului, căderi de grindină și frecvente descărcări electrice. 

Pentru 24 de ore, pentru că din această noapte, de la ora 23.00 și până duminică dimineață la ora 6.00, vorbim pentru toată țara de perioade de instabilitate atmoferică accentuată, avertizate prin codul galben, interval în care vorbim de cantități de precipitații între 20 până la 35 de litri/mp. Trebuie să vorbim și de intensificări ale vântului care se vor situa în general între 55 până la 60 de km/h, în zona montană înaltă 100 - 110 km/h ceea ce înseamnă aproape 24 de ore de interval de instabilitate atmosferică accentuată, mai degrabă specifică anotimpului de vară", a spus Elena Mateescu la Antena 3

Șefa ANM a spus că datele arată că s-ar putea să plouă în mai puțin de o zi cât într-o lună.

 

×
Subiecte în articol: ploi torentiale