x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Alertă ANM. Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină în 10 județe

Alertă ANM. Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină în 10 județe

18 Aug 2020   •   10:20
Alertă ANM. Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină în 10 județe
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Meteorologii au emis o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi puternice, vijelii și grindină pentru zece județe. Avertizarea este valabilă de la ora 18:00 și expiră miercuri la ora 13.00. ANM a emis și două alerte Cod galben, care anunță tot ploi.

Marți între orele 12:00 – 18:00 un Cod galben anunță în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și vestul Moldovei, perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 30...40 l/mp.

De asemenea, la ora 18.00 intră în vigoare o avertizare Cod portocaliu, care anunță până miercuri la ora 13:00 averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30...40 l/mp și, pe arii restrânse, 50...70 l/mp.

Județele vizate sunt Sălaj, Mehedinți, Gorj, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

De asemenea, în intervalul marți ora 18.00 - miercuri ora 13:00 va fi în vigoare o avertizare Cod galben, estimând în Maramureș, local în Oltenia, Transilvania și vestul Moldovei, perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Conform ANM, până joi seara vor fi manifestări de instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: ploi torentiale