Hidrologii au emis vineri o avertizare Cod portocaliu de inundații, valabilă pe râuri din județul Satu Mare până sâmbătă. De asemenea, pe râuri din alte șase județe a fost emisă avertizare Cod galben.
Potrivit Institutului Național de Hodrologie și Gospodărire a Apei, avertizarea Cod portocaliu este valabilă de vineri până sâmbătă, la ora 24.00, pe râul Tur şi pe râul Crasna, din județul Satu Mare.
Tot până sâmbătă se instituie Cod galben pe râurile din bazinele hidrografice Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), râul Mureş (judeţele: Mureş şi Alba), Bega Veche, Bega (judeţul Timiş).
În acest zone se vor înregistra creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.