x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ALERTA! În centrul Capitalei, temperatura resimţită a fost de 45 de grade

ALERTA! În centrul Capitalei, temperatura resimţită a fost de 45 de grade

18 Iun 2016   •   22:01
ALERTA! În centrul Capitalei, temperatura resimţită a fost de 45 de grade

Sudul ţării s-a sufocat în a doua zi de caniculă de anul acesta. Chiar şi aşa, bucureştenii nu au rămas în case. Au umplut ştrandurile şi terenurile de fotbal, au mers la karting şi la grătare. Au fost deschise şi câteva puncte de prim-ajutor, însă nu ale Primăriei Generale, blocată încă în procedurile birocratice de după alegerile locale.

În centrul Capitalei, temperatura resimţită a fost de 45 de grade.

Dacă mulţi dintre cei care au rămas în Bucureşti s-au răcorit la ştrand, alţii au alergat de zor la amiază pe terenul de fotbal. Campionatul de copii şi juniori e pe ultima sută de metri.

Canicula şi aerul sufocant de la ora 16:00 nu i-au împiedicat pe nişte tineri să se întreacă pe pista de karting. Iar alţii au ieşit la grătar în Parcul Tineretului.

Anii trecuţi, Primăria Capitalei instala corturi pe stradă pentru ca oamenii să se răcorească sau să primească ajutor. Acum nu s-a mai putut, pentru că nu s-au încheiat nici contractele şi nici procedurile pentru validarea noului consiliu general. Doar în Sectorul 4, edilii au instalat containere cu aer condiţionat şi apă.

La Ambulanţă, numărul solicitărilor a crescut faţă de ziua de ieri, dar nu semnificativ.

Medicii ne recomandă să evităm expunerea la soare la orele amiezii, să consumăm cât mai multe lichide, fructe şi legume şi să purtăm haine uşoare, de culoare deschisă.

stiri.tvr.ro

×
Subiecte în articol: canicula