x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM a emis o nouă atenționare de caniculă

ANM a emis o nouă atenționare de caniculă

22 Iul 2017   •   10:42
ANM a emis o nouă atenționare de caniculă

 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o nouă atenţionare meteorologică Cod galben de caniculă şi disconfort termic valabilă până luni în 16 judeţe. 

"În intervalul menţionat, valul de căldură va persista în toată ţara, iar disconfortul termic va fi accentuat în vest, sud şi sud-est şi pe arii restrânse în rest. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime frecvent între 35 şi 37 de grade, mai ridicate până în jurul a 38 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului. În aceste regiuni, minimele nocturne se vor situa, local, peste 20 de grade", se spune în atenţionarea ANM. 

Judeţele menţionat de ANM sunt următoarele: Alba, Arad, Bucureşti, Bihor, Brăila, Călăraşi, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Timiş şi Teleorman. 

ANM a emis joi o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic pentru nouă judeţe din vestul şi sud-vestul ţării, valabilă de vineri până duminică. Conform sursei citate, în perioada 21 - 23 iulie 2017, valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a ţării, disconfortul termic va fi în creştere, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade Celsius.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: anm canicula disconfort termic vreme