x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM: Cod Galben de ceaţă şi intensificări ale vântului, în trei județe

ANM: Cod Galben de ceaţă şi intensificări ale vântului, în trei județe

19 Ian 2016   •   10:31
ANM: Cod Galben de ceaţă şi intensificări ale vântului, în trei județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o serie de atenţionări nowcasting Cod Galben de ceaţă şi intensificări ale vântului, valabile, în următoarele ore, în trei judeţe din sud-estul ţării.

Potrivit meteorologilor, până la ora 11,00, local în judeţele Teleorman şi Călăraşi, se va semnala ceaţă ce determină vizibilitate scăzută, local sub 200 de metri, şi, izolat, sub 50 de metri. De asemenea, va fi prezentă chiciura.

În acelaşi timp, până la ora 12,00, local în judeţul Tulcea, vor fi intensificări de vânt cu viteze ce vor depăşi la rafală de 60 km/h, spulberând zăpada depusă anterior.

Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de ger şi intensificări ale vântului valabilă în majoritatea regiunilor până joi dimineaţă.

×
Subiecte în articol: anm cod galben vant judeţe meteo vremea