x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM: Ploi abundente şi intensificări ale vântului, în toată ţara!

ANM: Ploi abundente şi intensificări ale vântului, în toată ţara!

12 Mai 2016   •   10:40
ANM: Ploi abundente şi intensificări ale vântului, în toată ţara!
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului valabilă la nivelul întregii ţări începând de joi după-amiază până vineri seară.


Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 mai, ora 18,00 - 13 mai, ora 21,00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină.

Astfel de fenomene îşi vor face apariţia la începutul intervalului îndeosebi în sud-vestul ţării şi la munte, în noaptea de joi spre vineri (12/13 mai) în majoritatea regiunilor, iar vineri (13 mai) cu precădere în Moldova, Maramureş şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 - 20 de litri/mp şi izolat 30 - 40 litri/mp.

Meteorologii precizează că pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea meteo.

Sursa: AGERPRES

×