x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM: Risc foarte mare de avalanșă în Munții Făgăraș

ANM: Risc foarte mare de avalanșă în Munții Făgăraș

27 Ian 2021   •   15:54
ANM: Risc foarte mare de avalanșă în Munții Făgăraș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că în Munții Făgăraș există risc de grad 5 de avalanșă de miercuri seara până joi, la ora 20.00. De asemenea, în Munții Bucegi este risc de avalanșă de grad 4.

„Risc foarte mare de avalanșă în Munții Făgăraș, risc de grad 5 pe o scară de la 1 la 5 în intervalul 27 ianuarie 2021, ora 20 - 28 ianuarie 2021, ora 20”, a transmis miercuri ANM.

Conform meteorologilor, zăpada depusă proaspăt, ușoară și fără coeziune, va depăși pe alocuri 80-100 cm, în timp ce intensificările vântului au determinat formarea de depozite în locurile adăpostite, ce vor depăși 2-3 m.

„Sub acest strat nou-depus se regăsesc plăci de vânt mai ales pe versanții nordici și nord-estici. Se vor forma plăci noi în următoarele 24 de ore, pe versanții sudici și estici, de grosimi mai reduse. În profunzime, stratul e constituit predominant din cristale fine și fațetate, cu câteva cruste de gheață intercalate. Stratul însemnat și instabil de zăpadă pulver, din partea superioară, poate aluneca spontan peste cel vechi, mai ales pe versanții înclinați, declanșându-se astfel avalanșe de dimensiuni medii și mari”, au transmis meteorologii.

Conform acestora, la altitudini mai mici de 1800 de metri, stratul de zăpadă însemnat care s-a depus poate de asemenea aluneca peste stratul vechi, înghețat, pe pantele mai înclinate, ducând la declanșarea avalanșelor de dimensiuni medii.

ANM informează că există risc mare de avalanșă și în Munții Bucegi, risc de grad 4, de miercuri de la ora 20.00 până joi la ora 20.00. În Bucegi, stratul proaspăt de zăpadă depășește 40-50 de centimetri.

„La peste 1800 m, pe pantele suficient de înclinate, stratul instabil de zăpadă pulver din partea superioară poate aluneca spontan, peste plăcile de vânt mai vechi, ducând la declanșarea avalanșelor de dimensiuni medii și chiar mari. La altitudini mai mici de 1800 de metri, stratul de zăpadă proaspătă s-a depus peste stratul mai vechi, consolidat și înghețat în partea superioară. Pe pantele mai înclinate, atât spontan, cât și la supraîncărcări, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni medii”, au mai arătat reprezentanții ANM.

 

×
Subiecte în articol: avalanşă