x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ATENȚIONARE NOWCASTING - Cod galben de ploi, grindină și vânt puternic în 6 județe

ATENȚIONARE NOWCASTING - Cod galben de ploi, grindină și vânt puternic în 6 județe

07 Mai 2016   •   15:30
ATENȚIONARE NOWCASTING - Cod galben de ploi, grindină și vânt puternic în 6 județe
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Meteorologii au emis, sâmbătă, atenţionări nowcasting Cod galben de ploi, grindină şi intensificări ale vântului pentru judeţele Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt, Mureş şi Braşov, valabile până la ora 16,00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), local în judeţele Gorj şi Mehedinţi, îndeosebi în jumătatea sudică a judeţului Vâlcea (inclusiv în municipiul Drăgăşani) şi jumătatea nordică a judeţului Olt, se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse de ploaie ce vor depăşi 20 de litri/metrul pătrat.

De asemenea, local în judeţul Mureş - sudul judeţului, în zona localităţilor Bichiş, Adamuş, Iernut, Târnăveni, Bagaciu, Bahnea, Zagar, Viişoara, Nadeş, Sighişoara, Albeşti, Daneş, Apold, Saschiz, Vânători - nordul judeţului, Sărmaş, Zau de Câmpie, Sânger, Pogăceaua, Band Local, în judeţul Braşov, începând din vest, din zona localităţilor Victoria, Ucea, Cincu, Rupea, Ticuţu, Făgăraş, Recea, Hârşeni, apoi spre est, în tot judeţul, se vor semnala averse de ploaie ce pot depăşi 20 de litri/metrul pătrat, descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. AGERPRES

×