Meteorologii au emis duminică seara atenţionări Cod Galben de ploi şi vijelii pentru Bucureşti şi localităţi din judeţul Ilfov, valabile până la ora 20,30.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zona municipiului Bucureşti se vor semnala intensificări de scurtă durată ale vântului, frecvente descărcări electrice, grindină de mici şi medii dimensiuni şi averse ce vor cumula cantităţi de apă local de 15 - 20 l/mp şi, izolat, peste 25 l/mp.
Fenomene similare se vor semnala şi în judeţul Ilfov, în localităţile Măgurele, Pantelimon, Popeşti-Leordeni, 1 Decembrie, Berceni, Brăneşti, Cernica, Copăceni, Dărăşti-Ilfov, Dobroeşti, Găneasa, Glina, Grădiştea, Jilava, Nuci, Vidra.
De asemenea, sub Cod Galben de ploi şi vijelii se vor afla în următoarea oră mai multe localităţi din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Giurgiu.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore, precizează ANM.AGERPRES/