Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, caniculă și disconfort termic pentru 17 județe din vestul și sud-vestul țării și municipiul București, ce va fi în vigoare joi și vineri.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 14 iulie ora 13,00 — 15 iulie, ora 8,00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în Maramureș, Crișana, Banat, vestul Transilvaniei și al Olteniei, unde și valorile termice vor scădea. Vor fi averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Local va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 30 — 35 de litri/metrul pătrat și, izolat, 40 — 50 de litri/metrul pătrat.
În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu și Ilfov precum și municipiul București va fi caniculă. Temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 — 36 de grade, iar în Lunca Dunării vor atinge 38 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.
Județele pentru care s-a instituit Codul galben sunt: Cluj, Maramureș, Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, Gorj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și București.
În celelalte regiuni, vremea se va menține călduroasă, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii restrânse.
AGERPRES