În zilele de joi, vineri, sâmbătă și duminică valul de căldură se va extinde, iar în timpul amiezii disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în regiunile din jumătatea de sud a țării și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade Celsius, ajungând joi spre 37 de grade Celsius, în sudul și estul țării, iar vineri și sâmbătă pe arii restrânse în sud, în timp ce duminică se vor extinde în toate zonele de câmpie și podiș.
Noaptea temperaturile vor ajunge local la 20 de grade Celsius, mai ales în Câmpia Română, pe litoral și în Dealurile de Vest.
Citește pe Antena3.ro