x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea AVERTIZARE METEO - Informare de ploi şi vijelii, începând de sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară; la munte va ninge viscolit

AVERTIZARE METEO - Informare de ploi şi vijelii, începând de sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară; la munte va ninge viscolit

12 Feb 2016   •   12:27
AVERTIZARE METEO - Informare de ploi şi vijelii, începând de sâmbătă dimineaţa în întreaga ţară; la munte va ninge viscolit
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de precipitaţii moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă în toată ţara, începând din dimineaţa zilei de 13 februarie.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 13 februarie, ora 8,00 - 14 februarie, ora 14,00, va ploua în toate regiunile, iar în zonele montane vor fi şi ninsori. Izolat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15 - 20 de litri/metrul pătrat.

La munte, în special în zona înaltă, vântul va sufla tare, cu peste 80 kilometri/oră şi local va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada. Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse şi în celelalte regiuni, cu precădere în sudul Banatului, unde trecător se pot depăşi viteze de 60 - 65 kilometri/oră.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă vineri. AGERPRES

×