Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenţionări nowcasting Cod Galben de intensificări ale vântului, valabile în următoarele ore în judeţe din zonele Moldovei şi Transilvaniei.
Potrivit meteorologilor, până la ora 16,00, în judeţele Satu Mare şi Bihor se vor semnala intensificări ale vântului care la rafală vor atinge şi depăşi 60 - 70 km/h.
De asemenea, până la ora 18,00, în zona montană a judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea vântul va avea intensificări ce vor atinge şi depăşi la rafală 75 km/h, iar pe creste (la peste 1.600 de metri) 100 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM. AGERPRES