x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea AVERTIZARE NOWCASTING - Cod galben de averse în 4 judeţe

AVERTIZARE NOWCASTING - Cod galben de averse în 4 judeţe

14 Iun 2016   •   15:33
AVERTIZARE NOWCASTING - Cod galben de averse în 4 judeţe
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Meteorologii au emis, marţi, noi atenţionări nowcasting Cod Galben de ploi şi descărcări electrice, valabile în următoarele ore în judeţe din zona Litoralului şi Banat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 16,00, în judeţul Constanţa (zona Medgidia, Năvodari, Ovidiu, Castelu, Cogealac, Corbu, Cuza Vodă, Fântânele, Grădina, Istria, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Mihai Viteazu, Nicolae Bălcescu, Pantelimon, Poarta Albă, Săcele, Târguşor şi Tortoman) şi în judeţul Tulcea (localităţile Tulcea, Babadag, Baia, Beidaud, Beştepe, Ceamurlia de Jos, Ceatalchioi, Frecăţei, Jurilovca, Maliuc, Mihai Bravu, Mihail Kogălniceanu, Nufăru, Pardina, Sarichioi, Slava Cercheză, Somova, Stejaru şi Valea Nucarilor) se vor semnala averse ce vor cumula peste 20-25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi frecvente descărcări electrice.

De asemenea, până la ora 17,00, în judeţele Caraş-Severin (îndeosebi în Anina, Bocşa, Moldova Nouă, Oraviţa, Reşiţa, Bănia, Berzasca, Berzovia, Bozovici, Caraşova, Cărbunari, Ciclova Română, Ciuchici, Ciudanoviţa, Dalboşeţ, Doclin, Dognecea, Eftimie Murgu, Forotic, Gârnic, Goruia, Grădinari, Lăpuşnicel, Lăpuşnicu Mare, Lupac, Naidăş, Ocna de Fier, Pojejena, Prigor, Răcăşdia, Ramna, Sasca Montană, Sicheviţa, Şopotu Nou, Ticvaniu Mare) şi Timiş (zonele Deta, Gătaia, Birda, Denta, Jamu Mare, Tormac) sunt prognozate cantităţi de precipitaţii cumulate ce vor depăşi, local, 25 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii, precum şi frecvente descărcări electrice.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore, precizează ANM.AGERPRES

×