Reţeaua European Data Journalism (EDJNet) a ajuns la concluzia că temperatura a crescut în toate capitalele europene în secolul 21 din cauza încălzirii globale şi că acest lucru are consecinţe serioase asupra sănătăţii.
În cel mai recent raport, EDJNet – care adună date şi derulează activităţi la nivelul întregii Europe – a prezentat efectul încălzirii globale asupra capitalelor europene. Raportul în care sunt analizate aproximativ 100 de milioane de date arată că în secolul 21, toate capitalele europene au cunoscut fenomenul de încălzire.
Amintindu-se că statele membre ale Acordului Climatic de la Paris urmăresc să limiteze la 1,5 grade creşterea temperaturii terestre, în raport se atrage atenţia că în unele oraşe europene s-a ajuns încă de pe acum la această limită.
Cele mai afectate zone sunt Baltica, Andaluzia şi sud-estul României. În aceste regiuni, temperatura a crescut cu câteva grade faţă de cea înregistrată în secolul 20. Potrivit documentului, creşterea temperaturii afectează speranţa de viaţă, sănătatea şi bunăstarea populaţiei.
Din 2000 şi până în prezent, valurile de căldură extremă au cauzat moartea a mii de persoane. Canicula care s-a abătut asupra Europei în 2003 s-a soldat cu 70.000 de morţi, în special în jumătatea vestică a continentului. Cercetările prezentate în raport arată totodată că această creştere semnificativă a temperaturii a sporit numărul infracţiunilor cu violenţă, a afectat performanţa şcolară a elevilor şi a cauzat probleme în transporturi, mai ales cel rutier şi feroviar.