x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod GALBEN de inundații și viituri în șase județe în următoarele două zile

Cod GALBEN de inundații și viituri în șase județe în următoarele două zile

10 Oct 2015   •   12:45
Cod GALBEN de inundații și viituri în șase județe în următoarele două zile

Administraţia Naţională Apele Române a emis, sâmbătă la prânz, o atenţionare hidrologică Cod Galben de inundaţii pentru judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Galaţi şi Tulcea, valabila de duminica după-amiază până luni seara.

"Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 72 de ore, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie", se arată în atenţionarea citată.

Astfel, în intervalul 11.10.2015 ora 06,00 - 12.10.2015 ora 24,00 sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Timiş superior, Bârzava - bazin superior şi mijlociu, Caraş, Nera (judeţul Caraş-Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), afluenţii Mureşului din judeţul Hunedoara, Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu superior şi afluenţii săi din bazinul superior şi mijlociu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), afluenţii Oltului mijlociu şi inferior din judeţele Sibiu, Vâlcea, Gorj, Olt şi Argeş.

De asemenea, vor fi afectate de fenomenele menţionate, în intervalul 11.10.2015 ora 14,00 - 12.10.2015 ora 24,00, râurile din bazinele hidrografice: afluenţii Oltului din judeţele Braşov şi Covasna, Argeş superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), bazinele superioare ale Ialomiţei, Prahovei şi Teleajenului (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău superior şi afluenţii săi din judeţele Covasna şi Buzău, Putna - bazin superior şi afluenţi, Râmnicu Sărat (judeţele Vrancea şi Buzău), Bârlad superior şi afluenţi (judeţele Vaslui, Galaţi, Bacău şi Vrancea), afluenţii mici din bazinele inferioare ale Siretului şi Prutului (judeţele Bacău, Vrancea, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa).

"Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe râurile mici din zonele de deal şi munte din judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş în intervalul 11.10.2015 ora 18,00 - 12.10.2015 ora 12,00 şi pe râurile mici din judeţele Galaţi şi Tulcea în intervalul 12.10.2015 ora 06,00 - 12.10.2015 ora 22.00", se precizează în atenţionare.

Sursa: AGERPRES 

×