Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţa, noi atenţionări Cod Galben de vânt puternic, valabile până la ora 11,00, în opt judeţe.
Potrivit meteorologilor, în zona de munte a judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău şi Vrancea se vor semnala intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 70 - 80 km/h. În aceste zone sunt posibile fenomene meteorologice asociate precum zăpadă spulberată.
Tot până la ora 11,00 se va afla sub Cod galben de vânt puternic şi zăpadă spulberată zona de munte a judeţelor Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş.
Avertizările de fenomene periculoase imediate /nowcasting/ se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.
Citește pe Antena3.ro