x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Codul roșu de caniculă, extins până marți, inclusiv pe litoral!

Codul roșu de caniculă, extins până marți, inclusiv pe litoral!

de Redacția Jurnalul    |    15 Iul 2024   •   08:51
Codul roșu de caniculă, extins până marți, inclusiv pe litoral!

Meteorologii au extins avertizarea Cod roșu de caniculă până marți. Maximele vor ajunge la 42 de grade Celsius.

Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod roșu valabilă în aproape toată țara luni și marți.

Sunt vizate Capitala și județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani și Suceava, precum și Capitala.

Valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi maxime de 33-36 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Meteorologii anunță că valul de căldură va persista în toată țara și după ziua de marți.

În celelalte județe din țară, luni și marți va fi Cod portocaliu. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35-40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod rosu meteo