x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod roșu de caniculă în șapte județe din Oltenia și Banat 

Cod roșu de caniculă în șapte județe din Oltenia și Banat 

de Redacția Jurnalul    |    15 Aug 2024   •   10:18
Cod roșu de caniculă în șapte județe din Oltenia și Banat 

Județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman sunt sub avertizare cod roșu de caniculă, joi, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman, valul de căldură va fi persistent. Temperaturile maxime vor fi de 39...41 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 23 de grade (noapte tropicală), izolat de până la 26 de grade în Dealurile de Vest.

Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Valul de căldură va persista și se va extinde, astfel încât în centrul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, nordul Olteniei, precum și în vestul și centrul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În aceste zone este cod portocaliu de caniculă. Este vorba de județele Bihor, Alba, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Giurgiu, Ilfov și București.

Temperaturile maxime vor fi în general de 38...39 de grade, iar minimele de 21...22 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Valul de căldură se va menține în nordul Crișanei, Maramureș, Moldova și local în Transilvania și Muntenia, unde temperaturile maxime vor fi în general de 34...37 de grade, aici fiind cod galben de caniculă.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Local minimele nu vor coborî, în general, sub 20 de grade. Este vorba de județele: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Bacău, Prahova, Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomița, Călărași.

(sursa: Mediafax)

×