x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod roșu de caniculă în 6 județe. Se vor înregistra temperaturi extreme

Cod roșu de caniculă în 6 județe. Se vor înregistra temperaturi extreme

30 Iun 2022   •   10:08
Cod roșu de caniculă în 6 județe. Se vor înregistra temperaturi extreme

ANM a emis o avertizare meteo cod roșu de caniculă în șase județe pentru joi și vineri. Va fi un val de căldură persistent și disconfort termic accentuat.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 30 iunie și 1 iulie
Fenomene vizate: val de căldură și disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

      În intervalul menționat valul de căldură se va menține în toate regiunile, iar disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie și de podiș, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 30 iunie și 1 iulie
Fenomene vizate: val de căldură persistent și disconfort termic accentuat
Zone afectate: local Banat, Transilvania și Moldova

      În zilele de joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), local în zonele joase din Banat, Transilvania și Moldova valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile (diurne și nocturne) se vor apropia de recordurile absolute ale perioadei. După-amiaza se vor înregistra frecvent valori de 36...38 de grade, iar noaptea nu vor coborî în general sub 18...22 de grade și prin urmare disconfortul termic va fi accentuat.

Notă: temperaturi maxime apropiate de recordurile absolute ale perioadei se vor înregistra pe arii restrânse și în restul Transilvaniei, dar temperaturile minime vor fi mai coborâte decât valorile extreme.

COD ROȘU

Fenomene vizate: temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat
Interval de valabilitate: 30 iunie și 1 iulie
Zone afectate: județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud

      Joi (30 iunie) și vineri (01 iulie), în zonele joase din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38...39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36...37 de grade. Pe parcursul nopților temperaturile se vor menține ridicate și doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20...24 de grade.

 

×
Subiecte în articol: canicula cod rosu