x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. PROGNOZA METEO pentru intervalul 2-15 iunie 2014

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. PROGNOZA METEO pentru intervalul 2-15 iunie 2014

02 Iun 2014   •   12:56
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. PROGNOZA METEO pentru intervalul 2-15 iunie 2014

În următoarele două săptămâni, meteorologii spun că vremea începe să se încălzească. Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat estimarile valorilor termice şi precipitatiilor pentru intervalul 2-15 iunie 2014.

OLTENIA

Primele zile din interval vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă, cu valori medii maxime de 20…22 de grade. Treptat, acestea vor creşte, astfel încât în zilele de 07 şi 08 iunie se vor atinge 27…28 de grade, iar în a doua parte a intervalului vor mai coborî uşor, spre 25…26 de grade, valori normale pentru această perioadă. Temperaturile minime vor avea acelaşi parcurs, cu medii de la 10…11 grade, până la cel mult 14…15 grade.

Probabilitatea apariţiei averselor va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor, posibil mai însemnate cantitativ după data de 08 iunie.

MUNTENIA

Mediile valorilor diurne vor porni de la 22…23 de grade, iar ale valorilor nocturne de la 10…12 grade, marcând apoi o creştere de 5…7 grade pe parcursul primei săptămâni. Regimul termic va fi staţionar şi apropiat de cel normal pentru această perioadă în partea a doua a intervalului de prognoză, când vor fi maxime de 26…28 de grade și minime de 14…16 grade.

Gradul de instabilitate se menţine ridicat, astfel încât vor fi averse în fiecare după-amiază, pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ în intervalul 07…12 iunie.

DOBROGEA

Vremea va fi răcoroasă în primele zile, când mediile maximelor vor înregistra cel mult 20…22 de grade, apoi se va încălzi uşor până în 06… 07 iunie, când vor fi 25…26 de grade. Minimele vor avea şi ele o tendinţă de creştere, de la 12…13 grade în prima zi, până spre 17…18 grade la jumătatea intervalului de prognoză.

Ploile vor fi în general sub formă de aversă şi se vor semnala mai ales în cursul după-amiezelor. Izolat, îndeosebi în intervalul 07…12 iunie, se pot cumula cantităţi mai însemnate de apă.

MOLDOVA

La începutul intervalului se vor înregistra medii ale temperaturilor de 20…22 de grade ziua şi 8…10 grade noaptea. Apoi regimul termic va marca o creştere până spre finalul primei săptămâni de prognoză, iar în a doua săptămână se va menţine în general constant. Mediile maximelor vor atinge 26…28 de grade în jurul datei de 07 iunie, iar cele mai ridicate minime vor fi, în medie, de 15…16 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ va creşte în intervalul 07…12 iunie, în rest acestea fiind de așteptat doar pe arii restrânse și în general slabe cantitativ.

MARAMUREŞ

Vremea va intra într-un proces de încălzire treptată în prima săptămână, devenind uşor mai caldă decât în mod normal, iar în a doua săptămână se va răci uşor. Mediile valorilor termice diurne vor porni de la 18…19 grade şi vor atinge un maxim de 26…27 de grade. Minimele termice vor debuta cu medii de 7…8 grade şi vor urca la cel mult 13…14 grade.

Ploile vor fi în general slabe cantitativ, dar îşi vor face apariţia aproape în fiecare după-amiază.

TRANSILVANIA

Vremea va fi răcoroasă în primele zile ale intervalului, apoi va intra într-un proces de încălzire treptată până în data de 10 iunie. În aceste condiţii, mediile valorilor diurne vor înregistra o creştere de la 18 grade până spre 26 de grade, cu tendinţa de uşoară scădere spre sfârşitul intervalului. Regimul termic nocturn va urma şi el aceeaşi evoluţie, cu medii de 7…8 grade în fază iniţială şi 12…13 grade la mijlocul intervalului.

Ploile vor fi prezente în cea mai mare parte a intervalului şi a regiunii, cu frecvenţă mai mare în cursul după-amiezelor şi vor fi mai însemnate cantitativ după data de 06 iunie.

CRIŞANA

În primele zile ale acestei săptămâni, valorile termice sunt mai coborâte decât în mod caracteristic acestei perioade, dar vor creşte treptat până la jumătatea intervalului de prognoză. Astfel, maximele pornesc de la valori medii de 20 de grade, urmând a se atinge 26…27 de grade în jurul datei de 09 iunie, după care vor scădea ușor. Minimele vor atinge medii de 14…15 grade în jurul aceleiaşi date, cu valori la debut de 8…10 grade.

Ploile vor fi în general slabe cantitativ şi se vor semnala la nivel local. Acestea vor fi asociate dezvoltărilor convective de după-amiaza.

BANAT

Vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât maximele vor urca în medie până spre 27…28 de grade la sfârşitul primei săptămâni de prognoză. Se vor menţine la aceleaşi cote şi la începutul săptămânii viitoare, dar tendinţa va fi de scădere uşoară, spre valori caracteristice perioadei. Valorile nocturne vor păstra aceeaşi evoluţie, cu cele mai calde nopţi în intervalul 09…13 iunie, când se vor înregistra medii în jur de 15 grade.

Probabilitatea de apariţie a dezvoltărilor convective va fi mai ridicată în cursul după-amiezelor. Se vor semnala averse, care după data de 06 iunie vor fi pe arii mai extinse şi izolat mai însemnate cantitativ.

LA MUNTE

Regimul termic, atât cel diurn cât şi cel nocturn, va fi în creştere uşoară în prima săptămână, apoi se va menţine staţionar. În aceste condiţii, mediile temperaturilor maxime vor fi de 10…12 grade în primele zile din interval, dar vor atinge 18…19 grade în jurul datei de 08 iunie, iar mediile temperaturilor minime vor crește de la 2…3 grade, până spre 10 grade.

Vremea se va menţine instabilă, cu ploi în averse, ce se vor semnala în mod deosebit după-amiaza. Izolat, acestea vor putea fi mai însemnate cantitativ.

×