x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. PROGNOZA METEO pentru intervalul 28 aprilie - 11 mai

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. PROGNOZA METEO pentru intervalul 28 aprilie - 11 mai

28 Apr 2014   •   14:06
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. PROGNOZA METEO pentru intervalul 28 aprilie - 11 mai
Sursa foto: Victor Stroe

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în această săptămână în majoritatea regiunilor, însă, începând din 4-5 mai, temperaturile vor scădea din nou şi sunt posibile ploi însemnate, potrivit prognozei pentru intervalul 28 aprilie - 11 mai, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Astfel, în Muntenia, în prima săptămână, pe fondul creşterii mediei temperaturilor minime nocturne de la 7 la 11 grade şi cu medii ale temperaturilor diurne ce vor atinge 23 de grade, vremea va deveni caldă pentru acesta perioadă. Regimul termic va marca însă o scădere pe 5 şi 6 mai, când media maximelor nu va mai depăşi 15-16 grade, iar valorile nocturne vor fi, din nou, uşor mai mici decât în mod normal, cu o valoare medie de 7-8 grade Celsius.

Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, se estimează o încălzire uşoară şi treptată a vremii, astfel încât media maximelor va ajunge la 21-22 de grade Celsius.

Probabilitatea de apariţie a ploilor slabe va fi mai ridicată pe 30 aprilie şi 1 mai, iar între 4 şi 6 mai aria precipitaţiilor va fi mai extinsă, iar cantităţile de apă pot fi în general moderate.

În Oltenia, pe parcursul primei săptămâni de prognoza, regimul termic va fi uşor mai ridicat decât în mod obişnuit. Astfel, temperaturile maxime vor creşte de la o medie de 19 grade pe 28 aprilie la 22 de grade pe 3 mai, iar media temperaturilor minime va fi de 9-10 grade.

În primele două zile ale celei de-a două săptămâni se va resimţi o răcire de 3-4 grade, însă, ulterior, valorile de temperatura vor fi în creştere uşoară şi treptată, mai ales la valorile maxime, care vor ajunge la o medie de 21 de grade Celsius în ultima zi a intervalului de prognoza.
Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi zilnic ridicată, iar în intervalul 4 - 6 mai cantităţile de apă pot fi local mai însemnate.

Totodată, în Dobrogea, în condiţiile creşterii treptate a valorilor termice, la sfârşitul primei săptămâni vremea va deveni uşor mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime diurne în jurul unei medii de 21 grade şi minime nocturne, în medie, de 11-13 grade. În primele zile ale celei de-a doua săptămâni se va resimţi o răcire de 2-3 grade, însă, ulterior, valorile de temperatura vor fi în creştere uşoara si treptata mai ales la valorile maxime diurne, care vor ajunge pe 11 mai la o medie de 20 de grade, în timp ce minimele vor fi, în medie, de aproximativ 11 grade.
Ploi slabe şi în general de scurtă durată se vor semnala cu o probabilitate mai mare pe 30 aprilie şi, din nou, după data de 4 mai.

În ceea ce priveşte Moldova, în prima săptămână, pe fondul creşterii mediei temperaturilor nocturne de la 6 la 10 grade şi cu medii ale maximelor diurne de 21-23 de grade, vremea va fi caldă pentru acesta perioadă. Pe 5 şi 6 mai, va avea loc o scădere a mediei maximelor spre 14-15 grade, iar cea a temperaturilor minime va scădea din nou spre aproximativ 6 grade, vremea devenind răcoroasă. Apoi, până la sfârşitul celei de-a două săptămâni, se estimează o încălzire uşoară şi treptată, astfel încât, pe dată de 11 mai, media maximelor va fi de 19-20 de grade, iar cea a minimelor, în jur de 8 grade.
Ploile, în general slabe cantitativ, pot fi prezente la nivel local pe tot parcursul intervalului de prognoza, dar cu o probabilitate mai mare în intervalul 4 - 7 mai.

În Transilvania, prima săptămâna şi ultimele zile ale intervalului de prognoza vor fi caracterizate de un regim termic uşor mai ridicat decât cel normal pentru sfârşitul lunii aprilie şi prima decadă a lunii mai, cu o medie a maximelor situată între 19 şi 21 de grade şi o medie a minimelor de 5-6 grade. Perioada 4-10 mai va fi mai răcoroasă, îndeosebi în zilele de 5 şi 6 mai, când media maximelor va scădea spre 13-14 grade, iar cea a minimelor va fi de aproximativ 5 grade Celsius.
Potrivit ANM, probabilitatea de ploi va fi ridicată pe tot parcursul perioadei de prognoza, iar între 4 şi 6 mai sunt posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

Dacă vorbim de Maramureş, până pe data de 2 mai, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, cu temperaturi maxime, în medie, de 21-22 de grade şi minime în jurul a 7 grade Celsius. Între 3 şi 6 mai se va produce o răcire a vremii, astfel încât media termica diurnă va scădea spre 13-14 grade şi cea nocturna va fi de 4-5 grade. Ulterior, valorile de temperatură vor creşte uşor şi treptat până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, când se vor situa uşor peste normele climatologice ale perioadei, media maximelor atingând 21 de grade, iar cea a minimelor nocturne, 6-7 grade.
Vor fi ploi slabe aproape în fiecare zi, fiind posibil ca, în jurul datei de 4 mai, să se cumuleze cantităţi de apă mai importante.

În Banat, în prima săptămână şi din nou spre sfârşitul intervalului de prognoză, regimul termic va fi uşor mai ridicat decât cel normal pentru sfârşitul lunii aprilie şi prima decadă a lunii mai. Astfel, până pe 3 mai, vor fi zilnic maxime medii diurne de 21-22 de grade şi nocturne de 9-10 grade.

După o răcire pe parcursul zilelor de 4 şi 5 mai, când media maximelor termice va ajunge la 13-15 grade, iar cea a minimelor la 5-6 grade, vremea se va încălzi treptat, urmând că pe 11 mai să se revină la o medie a temperaturilor maxime de 22 de grade, respectiv la o medie a temperaturilor minime de 9 grade.
Vor fi ploi pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai însemnate va fi mai ridicată în jurul datei de 4 mai.

De asemenea, în Crişana, între 28 aprilie şi 3 mai, mediile temperaturilor diurne se vor situa în jurul valorii de 22 de grade, iar media nocturnă a temperaturii minime va fi de 8-10 grade. Pe parcursul zilelor de 4 şi 5 mai vremea se va răci, media maximelor termice va ajunge la 12-14 grade, iar cea a minimelor la 4-5 grade. Apoi valorile de temperatură vor creşte, uşor şi treptat, până la sfârşitul celei de-a două săptămâni, când se va reveni la normalul termic al perioadei, respectiv o medie a maximelor de 21 de grade şi o medie a minimelor de 8 grade Celsius.
Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în fiecare zi, iar în jurul datei de 4 mai sunt posibile, la nivel local, cantităţi de apă mai importante.

La munte, până pe 4 mai, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru începutul lunii mai, cu o medie a maximelor de 12-13 grade şi a minimelor de 3-5 grade. Apoi vremea se va răci, astfel încât pe 5 - 6 mai se va ajunge la o medie a temperaturilor diurne de 7 grade şi minimele nocturne vor scădea spre o medie de aproximativ 0 grade. Însă între 7 şi 11 mai vremea se va încălzi, media maximelor va reveni la 12 grade Celsius, iar cea a temperaturilor minime va fi de 2-3 grade Celsius.
Probabilitatea de precipitaţii se va menţine permanent ridicată, iar cantităţi mai însemnate se pot cumula în jurul datei de 4 mai.

×