x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperaturi scăzute în prima parte

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperaturi scăzute în prima parte

22 Noi 2021   •   13:06
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperaturi scăzute în prima parte

Vremea se răcește în următoarele zile, iar apoi temperaturile vor la ajunge la cele normale pentru această perioadă, se arată în prognoza pe două săptămâni emisă luni de Administrația Națională de Meteorologie.

Banat:

În cursul zilei de 22 noiembrie va fi mai cald decât în mod obișnuit, cu maxime medii de 12-13 grade, dar în 23 și 24 noiembrie valorile termice diurne vor scădea spre normalul perioadei, adică în medie spre 7-8 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat astfel încât la sfârșitul primei săptămâni (27 și 28 noiembrie) temperaturile maxime vor tinde din nou spre medii de 12-13 grade. Cea de-a două saptamână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de normal, cu maxime ce vor oscila în medie între 5 și 8 grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă în general între 0 și 2 grade, exceptând nopțile din perioada 26-29 noiembrie și noaptea de 23 noiembrie, când valorile nocturne se vor situa la medii de 4-6 grade.

Va ploua în general slab cantitativ, local în cursul nopții de 22 spre 23 noiembrie și cu caracter temporar, începând din 26 noiembrie și pâna la sfârșitul perioadei de referință. Cu o probabilitate mai ridicată spre finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi posibile și precipitații mixte (lapoviță și ninsori).

Crișana:

Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pe parcursul zilei de 22 noiembrie, când se vor înregistra maxime medii în jurul a 11 grade, dar în 23 și 24 noiembrie valorile termice diurne vor scădea spre normalul perioadei, adică în medie spre 7...8 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat astfel încât la sfârșitul primei săptămâni (27 și 28 noiembrie) temperaturile maxime vor tinde spre medii de 11...12 grade. Cea de-a două saptamână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de normal, cu maxime ce vor oscila în medie între 5 și 8 grade. Media temperaturilor minime va fi apropiată de limita de îngheț, valori în general medii de -1...1 grad, exceptând nopțile din perioada 27-29 noiembrie și noaptea de 23 noiembrie, când valorile nocturne se vor situa la medii de 4 grade.

Începând cu data de 26 noiembrie și până la sfârșitul perioadei de referință, temporar, va ploua în general slab cantitativ, dar cu o probabilitate mai ridicată spre finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi posibile și precipitații mixte (lapoviță și ninsori).

Transilvania:

În cursul zilei de 22 noiembrie va fi mai cald decât în mod obișnuit, cu maxime medii în jurul a 10 grade, dar între 23 și 25 noiembrie valorile termice diurne vor scădea spre normalul perioadei, adică în medie spre 5...6 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat astfel încât în intervalul 27-29 noiembrie, temperaturile maxime vor tinde spre medii de 10...11 grade. Din 30 noiembrie, valorile diurne vor fi în scădere și vor caracteriza un regim termic apropiat de normal, cu maxime ce vor oscila în medie între 4 și 6 grade. Media temperaturilor minime se va situa sub limita de îngheț, valori în general medii de -3...-1 grad, exceptând nopțile din perioada 27-29 noiembrie și noaptea de 23 noiembrie, când valorile nocturne se vor situa la medii de 1...2 grade.

Va ploua slab cantitativ, local în cursul nopții de 22 spre 23 noiembrie și la începutul zilei de 23 noiembrie, dar cu caracter temporar, începând din 26 noiembrie și pâna la sfârșitul perioadei de referință. Cu o probabilitate mai ridicată spre finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi posibile și precipitații mixte (lapoviță și ninsori).

Maamureș:

Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit în cursul zilei de 22 noiembrie, când se vor înregistra maxime medii de 9...10 grade, dar în 23 și 24 noiembrie valorile termice diurne vor scădea spre normalul perioadei, adică în medie spre 6...7 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat astfel încât la sfârșitul primei săptămâni (27 și 28 noiembrie) temperaturile maxime vor tinde spre medii în jurul a 10 grade. Cea de-a două săptămână va fi caracterizată de un regim termic apropiat de normal, cu maxime ce vor oscila în medie între 4 și 6 grade. Media temperaturilor minime va fi apropiată de limita de îngheț, valori în general medii de -2...1 grad, exceptând nopțile din perioada 27-29 noiembrie și noaptea de 23 noiembrie, când valorile nocturne se vor situa la medii de 2...3 grade.

Începând cu data de 26 noiembrie și pâna la sfârșitul perioadei de referință, temporar, va ploua în general slab cantitativ, dar cu o probabilitate mai ridicată spre finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie vor fi posibile și precipitații mixte (lapoviță și ninsori).

Moldova:

După o prima zi a săptămânii cu valori termice diurne în medie de 10 grade și minime de 2...4 grade, vremea se va răci, urmând să devină normală sub aspect termic în perioada 23 –25 noiembrie, când la nivelul regiunii vor fi maxime de 5...7 grade și minime de -2...0 grade. Va urma un interval (26-29 noiembrie) în care valorile termice se vor situa peste mediile multianuale, respectiv maxime, în general de 10...12 grade și minime în jurul valorii de 3 grade. La sfârșitul lunii noiembrie și în primele zile din decembrie sunt estimate maxime termice de 5...8 grade și minime în jurul valorii de 0 grade.

Se vor semnala ploi slabe în ziua de 23 noiembrie, dar local și temporar și după 26 noiembrie. În zonele deluroase, trecător vor fi posibile și precipitații mixte.

Dobrogea:

Vremea se va răci în primele zile ale intervalului, astfel de la o medie regională a maximelor termice de 12 grade, se va ajunge la 6 grade în 24 noiembrie, iar minimele vor scădea la 1...2 grade. Ulterior temperatura va crește treptat, iar vremea va deveni caldă în perioada 27 – 29 noiembrie, când vor fi maxime în medie de 14...15 grade și minime de 6...8 grade. La sfârșitul lunii noiembrie și în primele zile din decembrie sunt estimate temperaturi mai scăzute, o medie a valorilor maxime cuprinsă între 8 și 11 grade și minime în jur de 4 grade.

Se vor semnala ploi în ziua de 23 noiembrie, dar local și temporar și după 26 noiembrie, când și probabilitatea pentru cantități mai însemnate va fi în creștere.

Muntenia:

În ultima decadă a lunii noiembrie și în primele zile din decembrie vor fi alternațe de zile în care vremea va fi mai caldă față de normalul perioadei și zile în care valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Prin urmare, după o prima zi a săptămânii cu maxime de 12...14 grade, se va răci semnificativ până la o medie a acestora de 6...8 grade. Va urma o încălzire în perioada 27 – 29 noiembrie când se va reveni la o medie a maximelor de 13...14 grade. Ulterior acestei perioade sunt estimate maxime mai scăzute, care la nivelul regiunii vor fi în general de 8...10 grade. Evoluția va fi asemănătoare și pentru temperaturile minime, care în intervalele reci, vor scădea la o medie de 0...2 grade, iar în cele calde vor atinge 4...5 grade.

Va ploua temporar în ziua de marți (23 noiembrie), dar local și temporar și după 26 noiembrie. Probabilitate pentru cantități mai însemnate va fi mai ridicată în intervalul 27- 29 noiembrie și în zilele de 3 și 4 decembrie.

Oltenia:

În următoarele două săptămâni vor fi alternațe de zile în care vremea va fi mai caldă față de normalul perioadei și zile în care valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Prin urmare, după o prima zi a săptămânii cu maxime de 12...14 grade, se va răci semnificativ până la o medie a acestora de 6...8 grade. Va urma o încălzire în perioada 27 – 29 noiembrie când se va atinge o medie a maximelor de 10...12 grade. Ulterior acestei perioade sunt estimate maxime mai scăzute, care la nivelul regiunii vor fi în general de 6...8 grade. Evoluția va fi asemănătoare și la temperaturile minime, care în intervalele reci vor scădea la o medie de 0...2 grade, iar în cele calde vor atinge 4...6 grade.

Va ploua temporar în noaptea de luni spre marți (22/23 noiembrie) și marți (23 noiembrie), dar local și temporar și după 26 noiembrie. Probabilitate pentru cantități mai însemnate va fi mai ridicată în intervalul 27- 29 noiembrie și în zilele de 3 și 4 decembrie.

La munte:

Și la nivelul zonei montane vor fi alteranețe termice în perioada 22 noiembrie – 05 decembrie. În prima zi a săptămânii vremea va fi caldă cu o media a maximelor de 6...8 grade, apoi se va răci accentuat până la valori de numai 0...1 grad. Va urma o încălzire ușoară în perioada 26 – 28 noiembrie când se va atinge o medie a maximelor de 4...5 grade, iar pentru a doua parte a intervalului analizat sunt estimate maxime de 0...2 grade, chiar ușor negative în unele zile. Evoluția va fi asemănătoare și la temperaturile minime, care în intervalele reci (24 și 25 noiembrie și după 30 noiembrie) vor scădea la o medie de -6...-4 grade, iar în cele mai calde (22 și 23 noiembrie și perioada 27- 29 noiembrie) vor atinge valori apropiate de 0 grade.

Temporar se vor semnala precipitații în noaptea de luni spre marți (22/23 noiembrie) și marți (23 noiembrie), dar și după 26 noiembrie. Probabilitate pentru cantități mai însemnate va fi mai ridicată în intervalul 27- 29 noiembrie și în zilele de 3 și 4 decembrie.

×