x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cum va fi vremea în weekend. Încep ninsorile

Cum va fi vremea în weekend. Încep ninsorile

04 Ian 2019   •   20:30
Cum va fi vremea în weekend. Încep ninsorile

Vremea în weekend va fi una rece și nu este exclus să apară ninsori slabe în zona Capitalei. La munte, ninsorile încep să cuprindă toate masivele, iar vântul va viscoli ninsoarea. Meteorologii ne avertizează să ne pregătim sufletește și pentru gerul Bobotezei care se confirmă anul acesta.

Cât de mult vor scădea temperaturile și unde va ninge cel mai mult, aflăm de la directorul ANM, Elena Mateescu:

"Ne așteptăm să ningă în special în partea de vest, centru și nord a țării, acolo unde și valorile de temperaturi vor scădea. Vorbim de valori sub -10 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și din nordul Moldovei acolo unde ne așteptăm să avem precipitații sub formă de ninsori", a spus Elena Mateescu la Antena 3.

 

Vremea se răceşte în zona Capitalei, de vineri. Vom avea o maximă de doar 1 grad, cer noros şi un vânt activ. Peste noapte, norii se risipesc şi temperaturile coboară simţitor. Vor fi minus 7 grade în centrul oraşului şi minus 9 grade în zona periferică.

Sambata, deşi se arată soarele, avem încă o zi rece, cu vânt destul de insistent. Maxima se opreşte din nou la 1 grad; iar maine-noapte se-aduna norii şi e posibil să fulguiască.

Ziua de duminică ne-aduce atmosfera închisă şi temperaturi scăzute. O să ningă din când în când; pe la amiază vor fi în jur de zero grade; iar în noaptea următoare se vor înregistra minus 5 grade.

În zonele montane frigul va fi greu de îndurat. In multe staţiuni o să fie ger şi la amiază; s-ar putea să vină şi câţiva fulgi de zăpadă, iar vântul va sufla mai tare în zonă înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbura.

Şi sambata avem vreme geroasă în mare parte din zona montană. Apar şi ninsorile: ziua în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar noaptea şi în celelalte masive. Şi vântul va viscoli ninsoarea, în special pe creşte.

Şi duminică o să fie foarte frig; va ninge aproape peste tot, iar viscolul va continua, mai cu seamă la altitudini mari.

×