Administrația Națională de Meteorologie anunță că în săptămâna 12-19 iunie „valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile vestice și sud- vestice”. Cu excepția regiunilor sud-estice, unde regimul pluviometric va fi deficitar, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în sud-vest, în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali.
În săptămâna 19-26 iunie, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în zonele montane.
În săptămâna 26 iunie-3 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în sud-vest și la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru perioada menționată.
În săptămâna 3-10 iulie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor excedent local, au precizat meteorologii.
(sursa: Mediafax)