x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea IMAGINI LIVE Harghita: Ninsori în mai multe zone ale judeţului; circulaţia spre staţiunea Harghita Băi se face în condiţii de iarnă

IMAGINI LIVE Harghita: Ninsori în mai multe zone ale judeţului; circulaţia spre staţiunea Harghita Băi se face în condiţii de iarnă

07 Apr 2017   •   09:02
IMAGINI LIVE Harghita: Ninsori în mai multe zone ale judeţului; circulaţia spre staţiunea Harghita Băi se face în condiţii de iarnă

În mai multe zone din judeţul Harghita se înregistrează ninsori, iar circulaţia pe drumul către staţiunea Harghita Băi se face în condiţii de iarnă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu.

Potrivit sursei citate, în timpul nopţii a nins în tot judeţul, iar circulaţia s-a desfăşurat în condiţii de iarnă pe drumurile naţionale din zonele înalte ale judeţului, respectiv pe DN 12 C, în zona Lacu Roşu, DN 13 B, pe vârful Bucin, DN 15, Topliţa - Borsec şi pe DN 13 A, în zona vârfului Harghita.

Drumarii au împrăştiat 80 de tone de sare, iar în prezent circulaţia se desfăşoară normal.

Drumul judeţean spre staţiunea Harghita Băi este acoperit cu zăpadă care în unele locuri ajunge şi la 6 centimetri, utilajele de deszăpezire intervenind la faţa locului.

În zonă ninge abundent, iar stratul de zăpadă extracarosabil ajunge şi la 10 centimetri. www.agerpres.ro 

Click pe IMAGINE pentru a vedea IMAGINI LIVE din Harghita Bai

×
Subiecte în articol: harghita bai ninsoare