x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea INHGA: COD PORTOCALIU DE INUNDAŢII pe râuri din 17 judeţe, până marţi la ora 14,00

INHGA: COD PORTOCALIU DE INUNDAŢII pe râuri din 17 judeţe, până marţi la ora 14,00

13 Iun 2016   •   15:13
INHGA: COD PORTOCALIU DE INUNDAŢII pe râuri din 17 judeţe, până marţi la ora 14,00
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, valabilă până marţi după-amiază în mai multe bazine hidrografice, situate pe raza a 17 judeţe din vestul, sud-vestul, sudul şi sud-estul ţării.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 iunie, ora 18,00 - 14 iunie, ora 14,00, a fost instituit Cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru superior şi afluenţi (judeţul Bihor), Crişul Alb amonte Gurahonţ şi afluenţi (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii Mureşului inferior (judeţele Hunedoara şi Arad), afluenţii Timişului superior şi mijlociu (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Bârzava - amonte Gătaia, Caraş (judeţul Caraş-Severin), Gilort superior şi afluenţii Jiului din judeţele Hunedoara şi Gorj, afluenţii Oltului din judeţele Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt, Vedea-bazin superior şi afluenţii mici din judeţele Argeş, Olt şi Teleorman, Prahova superioară, Teleajen (judeţul Prahova), afluenţii Buzăului din judeţul Buzău şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea). Fenomenele hidrologice prognozate sunt: scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri.

De asemenea, fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare în intervalul 13 iunie, ora 21,00 - 14 iunie, ora 9,00, în unele bazine hidrografice din zona de munte aferente judeţelor: Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara şi Sibiu.

Totodată, hidrologii au emis o atenţionare Cod Galben de inundaţii, valabilă până marţi, ora 00,00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna (judeţele Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele Sălaj şi Bihor), Someşul Mic - bazin superior şi afluenţi, Crişul Repede - bazin superior şi afluenţi - judeţele Cluj şi Bihor, Crişul Negru, Crişul Alb - judeţele Bihor, Arad şi Hunedoara, Mureş superior (judeţele Harghita şi Mureş) şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Mureş, Cluj, Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad, Bega Veche, Bega - bazin superior şi afluenţi, Timiş - bazin superior şi afluenţi, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera - judeţele Caraş Severin şi Timiş, Cerna (judeţele Gorj şi Caraş-Severin), Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Olt superior şi mijlociu şi afluenţii săi din judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt, Călmăţui (judeţele Olt şi Teleorman), Vedea şi afluenţii săi din judeţele Argeş, Olt şi Teleorman, Argeş superior şi afluenţii săi din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov, Ialomiţa superioară, Prahova (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Buzău - bazin superior şi afluenţi (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat, Putna - bazin superior şi afluenţi (judeţele Buzău şi Vrancea), Trotuş (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău) şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).

Atenţionările au fost transmise către: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Ape: Someş-Tisa, Crişuri, Mureş, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Siret, Dobrogea-Litoral. AGERPRES

×