x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Instabilitate atmosferică în județele Arad, Timiș și Sălaj

Instabilitate atmosferică în județele Arad, Timiș și Sălaj

28 Mai 2018   •   15:14
Instabilitate atmosferică în județele Arad, Timiș și Sălaj

Localităţi din judeţele Arad, Timiş şi Sălaj se vor afla sub avertizare nowcasting Cod galben de vreme instabilă pe parcursul următoarei ore, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). 

Astfel, în judeţul Arad (localităţile: Săvârşin, Bârzava, Conop, Vărădia de Mureş, Birchiş, Ususău şi Bata), în judeţul Timiş (îndeosebi în: Făget, Tomeşti, Margina, Fârdea, Mănăştiur, Curtea, Ohaba Lungă şi Pietroasa) şi în judeţul Sălaj (în: Ip, Sâg, Valcău de Jos, Marca, Plopiş, Halmăşd şi Boghiş) se vor semnala averse care vor cumula 20 - 25 l/mp, însoţite de descărcări electrice, grindina de mici dimensiuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. AGERPRES

×
Subiecte în articol: vremea arad timiş sălaj