x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Intalnire "istorica" cu "prietenul drag"

Intalnire "istorica" cu "prietenul drag"

de Vasile Leca    |    11 Aug 2016   •   10:47

Intr-o viata diplomatica sunt momente cand anumite evolutii nu poti sa le intelegi sau nu vrei .De ce ? Simplu pentru ca nu poti adera la" gandirea "unor lideri dominati de ideia puterii absolute. Ce s-a intamplat de la invitatia cancelarului german ca napastuitii sa se aseze pe teritoriului german si implicit cel european , a depasit orice scenariu .

Uniunea Europeana a ajuns de la "farul calauzitor " al tarilor sarace din Europa spre prosperitate, la o institutie dezorientata care se   contrazice de "dimineata pana seara". Reactiile dupa inabusirea loviturii militare din Turcia au devenit o demonstratie a nonsalantei si a dispretului fata de nevoia si dorintei celor din jur si chiar din lume de a exista intr-o lume linistita. Transformarea unor milioane de amarati in carti de schimb pentru interesele Turciei, arata inca odata, ca un lider  care cu putin timp in urma era privit ca un personaj important la eforturile Europei a inceput sa-si etaleze adevarata gandire. Pentru el nu mai exista Europa, NATO si SUA ci o cautare a unei strategii si parteneri , indiferent de costuri si cine le suporta, pentru a conduce o tara cu puteri nelimitate.

 Intalnirea de la Sankt Petersburg a aratat doi lideri deveniti "peste noapte " aliati , care cautau puncte comune pentru aliante  viitoare. S-a simtit din plin, sentimentul izolarii resimtit de cele doua tari , Rusia dupa momentul Ucraina, Turcia dupa acuzatiile fata de comportamentul autoritatilor dupa esecul loviturii de stat militare. Mai mult, a fost vizibila intentia reciproca de construire a unei platforme care  sa confere o pozitie de forta a pentru controlul  zonei, economic si de securitate .

 Specialisti celor doua parti au abordat  probleme privind proiecte energetice,  de securitate regionala, dar si cele de transport, inclusiv realizarea unui coridor energetic nord- sud care sa sincronizeze retelele electrice. Repunerea in discutie a  proiectului Turkish Stream a capatat o semnificatie politica pentru ca a inlocuit South Stream  abandonat la insistentele Comisiei Europene.

Sahul geopolitic de la Sankt Petersbug a avut o miza de exceptie pentru ca a pus in discutie, restructurarea hartilor de putere care sa permita reglementarile zonei de influenta asupra Marii Negre. Ideia creerii unui spatiu de influenta si control asupra regiunii era in atentie de multa vreme dar lipseau factorii de sprijin. Impacarea ruso-turca, puciul esuat din Turcia au creat o anumita apropiere intre capitalele Moscova , Ankara, Astanei si Teheran ce a favorizat tatonarea unei idei privind o alianta de putere. Situatia actuala, caracterizata de interese globale tot mai conflictuale, lasa deschisa si posibilitatea ca dusmani declarati sa devina conjuctural prieteni si de aici, putem astepta orice.

×