Administrația Națională de Meteorologie a prezentat prognoza meteo pentru pentru perioada 17 august - 14 septembrie. Nu vom scăpa de canicula, dar vor fi și reprize de ploi torențiale în vest, nord-vest și centru.
Săptămâna 17 – 24 august
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval în regiunile nord-estice și local în cele sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și nordvestice, iar în rest cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare.
Săptămâna 24 - 31 august
Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 31 august – 7 septembrie
Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, în regiunile estice și sud-estice, iar în rest valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru acest
interval. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 7 - 14 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice acestei perioade în regiunile estice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor excedentare în regiunile intracarpatice.