x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ploile se întorc și lovesc mai multe zone ale țării

Ploile se întorc și lovesc mai multe zone ale țării

de Redacția Jurnalul    |    03 Iul 2023   •   09:00
Ploile se întorc și lovesc mai multe zone ale țării
Sursa foto: Antena 3 CNN

Primele zile din luna iulie au venit cu o vreme extremă pentru mai multe județe din țară. Ploile au inundat mai multe drumuri si gospodării. Iar meteorologii spun că furtunile se întorc după câteva zile călduroase.

"Luni și marți, fenomenele meteorologice se vor înregistra pe arii mai restrânse, în centrul, estul și sud-estul țării, în zona deluroasă din Oltenia, Muntenia, Moldova, dar și în zonele de munte.

Miercuri, instabilitatea atmosferică va fi din nou accentuată, mai ales în jumătatea de vest a țării. Sunt așteptate furtuni violente, ploi torențiale, vijelii și căderi de grindină, instabilitate care se va menține accentuată până aproape de finalul săptămânii.

Pe de altă parte, temperaturile sunt în creștere. Marți, miercuri și joi vom avea parte de caniculă, în Lunca Dunării și Bărăgan, dar și în Muntenia, sudul Moldovei și vestul Dobrogei, unde temperaturile maxime vor atinge valoarea de 35-36 de grade.

Cu alte cuvinte, va fi o săptămână în care țara va fi împărțită între caniculă, în partea de sud-est a țării, și furtuni puternice, începând de miercuri, în special în jumătatea de vest, urmând ca spre weekend canicula să se domolească și temperaturile să scadă în partea de sud-est", a explicat Mihai Huștiu, meteorolog ANM, la Antena 3 CNN.

rapid

 

×
Subiecte în articol: ploi vreme extrema