x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ploi și maxime de 14 grade în weekend în Capitală

Ploi și maxime de 14 grade în weekend în Capitală

de Redacția Jurnalul    |    21 Noi 2025   •   10:32
Ploi și maxime de 14 grade în weekend în Capitală
Sursa foto: Antena 3 CNN

În Capitală, temperaturile maxime vor ajunge în weekend la 14 grade Celsius și va ploua, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

De vineri până sâmbătă la ora 8.00, valorile termice se vor situa peste cele normale pentru ultima decadă a lunii noiembrie. Cerul va fi mai mult noros și trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 7...8 grade. Dimineața și noaptea va fi ceață.

De sâmbătă până duminică dimineața la ora 8.00, regimul termic va fi caracterizat de valori similare cu cele de vineri, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 7...8 grade.

Cerul va fi noros și temporar va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat. La începutul intervalului va fi ceață.

Duminică, vremea se va răci. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade.

ANM anunță că de vineri până duminică Bucureștiul va fi sub incidența unei informări meteorologice ce vizează ploi și răcire, în întreaga țară.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ploi capitala weekend