x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ploi și vijelii în mai multe județe și în Capitală

Ploi și vijelii în mai multe județe și în Capitală

de Redacția Jurnalul    |    08 Iun 2026   •   10:20
Ploi și vijelii în mai multe județe și în Capitală
Vijelii și ploi abundente în mai multe județe

ANM a emis pentru luni o avertizare Cod galben de ploi și vânt puternic pentru mai multe județe și pentru București..

Avertizarea Cod galben, valabilă luni până la ora 21.00, vizează județele Bacău, Vrancea, Galați, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Ilfov și Capitala.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50...70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.

În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

O altă avertizare Cod galben este valabilă marți între orele 12.00 și 23.00. Aceasta vizează județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Tulcea și Constanța.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat vijelii (viteze de 50...70 km/h) și căderi de grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1...3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ploi vijelii judeţe capitala