x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prima zăpadă „adevărată” din Capitală

Prima zăpadă „adevărată” din Capitală

22 Ian 2018   •   11:36
Prima zăpadă „adevărată” din Capitală

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a făcut, ieri, Comandament de Iarna, după ce meteorologii au anunţat că va fi sub incidenţa unei atenţionări meteo de lapoviţă şi ninsoare. Edilul a anunţat că s-au luat măsuri speciale pentru ca bucureştenii să nu aibă de suferit din cauza vremii.

„În această seară (n.r. - duminică) va ploua, va fi lapoviţă şi ninsoare. (...) probabil stratul de zăpadă va ajunge la 10-12 centimetri în unele zone”, a afirmat Firea, adăugând că sunt motive suficiente pentru a spori acţiunea în toate cele şase Sectoare.

Primarul general a cerut o intervenţie mai eficientă decât în noaptea de sâmbătă spre duminică, în special în zona şcolilor, a spitalelor şi a instituţiilor publice. Gabriela Firea a făcut apel şi la administratorii clădirilor, pentru a curăţa perimetrul din faţa imobilelor, ca să nu se formeze gheţuş. „Nu trebuie să fie nimeni afectat de condiţiile meteo, de stratul de zăpadă care se depune. O atenţie deosebită trebuie să avem în ceea ce priveşte accesul la şcoli, la spitale, la instituţii publice”, a mai spus Firea, precizând că pentru sesizări referitoare la problemele cauzate de zăpadă, bucureştenii au la dispoziţie numărul de telefon ce poate fi apelat gratuit 0800 800 868, la care se va răspunde non-stop. Totodată, Firea a solicitat reprezentanţilor RATB să cureţe staţiile pentru ca refugiile şi liniile de tramvai să nu fie acoperite de zăpadă sau de gheaţă.

Ea a mai precizat că în adăposturile Direcţiei de asitenţă socială vor putea fi cazate 700 de persoane fără adăpost. „Niciun om al străzii sau nicio persoană vulnerabilă nu va fi surprinsă sub cerul liber pe vreme rea”, a afirmat Firea, adăugând că cei care vor refuza să meargă la căminele sociale vor avea la dispoziţie haine groase, hrană caldă şi medicamente, în caz de nevoie.

 

Aproximativ 250 de utilaje pentru deszăpezire au fost scoase în teren, în Capitală, în noaptea de duminică spre luni, potrivit primarului Gabriela Firea.

Aproximativ 500 de utilaje pentru deszăpezire au fost pregătite să atace zăpada, în cursul nopţii trecute, pe străzile din cele şase sectoare ale Capitalei, a anunţat PMB.

×
Subiecte în articol: ninsoare