Val de căldură în creștere în majoritatea regiunilor
În prima parte a intervalului, temperaturile vor oscila ușor, însă după 10 iulie, valorile termice vor intra pe un trend ascendent în aproape toată țara. Regiunile vestice și sudice, precum Banat și Oltenia, vor resimți cel mai intens valul de căldură, cu maxime ce vor ajunge frecvent la 34 – 36 de grade Celsius.
BANAT
Media temperaturilor maxime va fi de 30 de grade în primele trei zile, apoi va scădea, astfel încât se vor înregistra 28 de grade în data de 9 iulie. După aceasta se poate remarca o creștere treptată a mediei maximelor termice până spre 34 de grade, în ziua de 14 iulie, iar valoarea respectivă se va menține până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni analizate. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea vor porni de la o medie de 15 grade, în data de 6 iulie, vor crește până spre aproximativ 17 grade, în ziua de 8 iulie, după care vor fi în scădere, astfel încât se va atinge valoarea mediată de 13 grade, în perioada 10-11 iulie. Ulterior se poate evidenția o creștere a minimelor termice, astfel că la finalul intervalului se va înregistra o medie de 17 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mai mare în perioada 6-8 iulie și în intervalul 13-19 iulie.
CRIȘANA
Maximele termice vor porni de la o medie de 29 de grade, în zilele de 6 și 7 iulie, după care vor scădea spre aproximativ 25 de grade, în data de 9 iulie. Ulterior, se poate observa o creștere treptată a temperaturilor maxime, astfel că, mediat, se vor înregistra 32 de grade, în perioada 13-19 iulie. Dacă se face raportare la media temperaturilor minime, aceasta va fi de 14 grade, la începutul primei săptămâni analizate, apoi va crește spre 16 grade, în 8 iulie, după care se remarcă o scădere până spre aproximativ 12 grade, în data de 10 iulie. După aceasta, se observă o nouă creștere a mediei minimelor termice, astfel că la sfârșitul celei de-a doua săptămâni de referință se vor atinge 17 grade.
Va ploua, cu o probabilitate mai mare în intervalele 6-8 iulie și 13-19 iulie.
TRANSILVANIA
Media temperaturilor diurne se va situa în jurul valorii de 26 de grade, în zilele de 6 și 7 iulie, dar se poate evidenția o scădere semnificativă a mediei maximelor termice, astfel încât se vor atinge 22 de grade, în data de 9 iulie. Ulterior, temperaturile maxime vor crește, iar în cea de-a doua săptămână analizată se vor înregistra aproximativ 29 de grade. Dacă se face referire la media temperaturilor minime, aceasta va fi de 12 grade, la începutul primei săptămâni, apoi va fi în creștere până spre 14 grade, în data de 8 iulie, însă se observă o scădere semnificativă a mediei temperaturilor din timpul nopții, astfel că se vor atinge aproximativ 10 grade, în perioada 10-11 iulie. După acest interval se remarcă o creștere a minimelor termice, astfel că în a doua jumătate a intervalului de referință, vor fi, în medie, 14 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi mare în ambele săptămâni, însă valorile cele mai mari ale cantităților de apă se vor consemna în perioadele 6-8 iulie și 13-19 iulie.
MARAMUREȘ
În primele două zile din interval temperaturile diurne vor avea o medie de 17 de grade. În ziua de 9 iulie se remarcă o scădere a maximelor termice spre o medie de 23 de grade, apoi vor fi în creștere și, mediat, se vor înregistra aproximativ 30 de grade în a doua parte a intervalului de analiză. În cazul mediei temperaturilor din timpul nopții, aceasta va porni de la 13 grade, în data de 6 iulie, va crește spre 15 grade, în 8 iulie, apoi se poate identifica scăderea, până la aproximativ 11 grade, din perioada 9-11 iulie. După acest interval, se estimează o nouă creștere a minimelor termice, astfel încât, în cea de-a doua săptămână de referință, media acestora va fi de 14...15 grade.
Vor fi averse în primele zile (6-8 iulie), cu cele mai mari cantități în data de 8 iulie, apoi probabilitatea de ploaie va crește, din nou, spre finalul intervalului analizat.
MOLDOVA
În primele două zile ale intervalului temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această dată, cu valori de 25...28 de grade. Zilele de 9 și 10 iulie vor aduce o scădere a mediilor temperaturilor maxime spre 23 de grade, iar zilele de 11 și 12 iulie vor aduce din nou o creștere către medii apropiate de normal. În timpul nopții, minimele medii vor fi de 11...16 grade. A doua săptămână a intervalului va aduce maxime medii în creștere, cuprinse între 26 și 32 de grade.
Temporar probabilitatea pentru ploi va fi ridicată, mai ales în zilele de 8 și 9 iulie.
DOBROGEA
În cea mai mare parte a intervalului, temperaturile medii vor fi ușor peste cele normale pentru această perioadă, cu valori cuprinse între 27 și 32 de grade. Minimele termice medii se vor încadra între 17 și 21 de grade, cu valori mai mici pe 10 iulie.
Probabilitatea pentru ploi va fi temporar ridicată, mai ales în zilele de 8 și 9 iulie și, din nou, la finalul intervalului.
MUNTENIA
În prima săptămână a intervalului vor fi maxime medii apropiate de normalul perioadei, cu valori de 28...32 de grade, exceptând ziua de 9 iulie când vor fi ușor mai scăzute. A doua săptămână va aduce temperaturi ușor peste valorile obișnuite, cu maxime medii de 30...34 de grade. Minimele medii se vor încadra între 14 și 19 grade, cu valori mai mici în zilele de 10 și 11 iulie.
Probabilitatea pentru ploi va fi în creștere în intervalele 8-10 iulie și 14-19 iulie.
OLTENIA
În prima săptămână a intervalului vor fi maxime medii apropiate de normalul climatologic, cu valori cuprinse între 28 și 33 de grade, exceptând ziua de 9 iulie când vor fi ușor mai coborâte. Temperaturile medii vor crește însă în a doua săptămână, astfel încât vor fi maxime ce se vor încadra între 30 și 36 de grade. Minimele medii vor fi cuprinse între 14 și 20 de grade, mai scăzute în zilele de 10 și 11 iulie.
Probabilitatea pentru ploi va fi redusă în cea mai mare parte a intervalului.
LA MUNTE
În prima săptămână media maximelor termice va avea variații între 14 și 22 de grade, fiind ușor mai scăzută în intervalul 8-10 iulie. A doua jumătate a perioadei de referință va fi caracterizată de medii ale temperaturilor diurne cuprinse între 16 și 24 de grade. Minimele medii vor avea valori ce se vor situa între 8 și 14 grade, mai coborâte în intervalul 9-11 iulie când la altitudini de peste 2000 de metri se vor apropia de pragul înghețului (0 grade).
Vor fi perioade cu averse însoțite de descărcări electrice, îndeosebi în perioadele 7-9 iulie și 14-19 iulie.


