x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO 1 februarie. Vânt în rafale la munte

Prognoza METEO 1 februarie. Vânt în rafale la munte

31 Ian 2016   •   19:57
Prognoza METEO 1 februarie. Vânt în rafale la munte

Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât normalul climatologic şi temperaturile înregistrare vor fi predominant pozitive. Cerul va fi noros, cu înnorări locale în regiunile nord-vestice, nordice şi centrale, unde vor mai fi precipitaţii mixte, iar la munte precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare. Trecător este posibil să plouă slab şi în restul teritoriului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, unde temporar viteza la rafală poate depăşi 70-80km. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.

Luni
-2/160C
Cerul va fi mai mult noros în vest, centru şi nord, unde vor fi precipitații mixte. La munte vor predomina ninsorile. În rest, pe arii restrânse va mai ploua slab. Vântul va avea intensificări în zona montană, unde temporar va sufla tare, cu viteze de peste 70-80 km/h.

Marți
- 1/190C
Cer variabil. Înnorări în regiunile nord-vestice şi la munte, unde izolat va ploua slab. Vânt cu intensificări îndeosebi în zona montană, cu viteze mai mari pe creste. Dimineața şi noaptea, în zonele joase de relief, cu precădere în vest şi centru, izolat va fi ceață.

Miercuri
0/180C
Vreme în continuare mult mai caldă decât în mod obișnuit, mai ales în sud. Înnorări persistente în vest, centru și nord. Va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și local în Oltenia și Muntenia. La munte, noaptea vor fi mai ales lapoviţe și ninsori.
 

×