Vremea se va afla într-un proces de încălzire în majoritatea regiunilor și mai ales în vestul teritoriului. Cerul va fi variabil, dar vor fi și înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice, în special în zonele montane și submontane și pe arii restrânse în estul și sud-estul țării. Temperaturile minime se vor încadra între 7 și 17 grade, iar maximele între 21 și 29. Vântul va sufla slab până la moderat și vor fi condiții de grindină. În Capitală valorile termice vor fi mai ridicate decât mediile multianuale specifice perioadei.
Luni
7/29
Temperaturile vor continua să crească în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, dar vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice în cea de-a doua parte a zilei, la munte, în estul și sud-estul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat.
Marți
8/27
Instabilitatea atmosferică se accentuează treptat în toate regiunile. După orele amiezii vor fi înnorări și ploi pe arii extinse. Precipitațiile vor avea și formă de aversă, fiind însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi însemnate și va cădea grindină.
Miercuri
5/25
Vremea va fi caracterizată de instabilitate. Cerul va avea înnorări și în prima parte a intervalului, pe arii relativ extinse, vor fi averse însoțite de descărcări electrice. Ploile vor fi mai intense în sud-estul țării și la munte. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperaturi în principalele oraşe
Bucureşti 26
Craiova 27
Timişoara 29
Sibiu 26
Suceava 23
Galaţi 25
Constanţa 22
Cluj-Napoca 25
Bacău 25
Baia Mare 27
Iași 24
Oradea 29
Reșița 25
Pitești 26
Brașov 23
Ora la care răsare și apune soarele.
Soarele răsare: 05:40
Soarele apune: 20:45
Presiunea atmosferică în mmHg: 759
Viteza vântului în km/h și direcția: 4 km/h (E)