x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoză METEO 24 mai

Prognoză METEO 24 mai

23 Mai 2016   •   20:10
Prognoză METEO 24 mai

Instabilitatea atmosferică se accentuează treptat în întreg teritoriului. Valorile termice minime vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade, iar maximele se vor încadra între 17 şi 26 de grade. Cerul va avea înnorări, iar pe arii extinse vor cădea ploi sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Ploile vor avea caracter torenţial în unele regiuni, cantităţile de apă fiind însemnate la munte, dar şi în nordul, estul şi sud-estul ţării. În Bucureşti, înnorările se vor accentuate în cea de-a doua parte a zilei.

 

Marti

8/26

Instabilitatea atmosferică se accentuează treptat în toate regiunile. După orele amiezii vor fi înnorări şi ploi pe arii extinse. Precipitaţiile vor avea şi formă de aversă, fiind însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor fi însemnate şi va cădea grindină.

 

 

Miercuri

6/24

Vremea va fi caracterizată de instabilitate. Cerul va avea înnorări şi în prima parte a intervalului, pe arii relativ extinse, vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Ploile vor fi mai intense în sud-estul ţării şi la munte. Vântul va sufla slab până la moderat.

 

Joi

7/26

Vremea va fi în continuare în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor cădea precipitaţii sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice, mai ales la munte. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină.

 

 

Temperaturi în principalele oraşe

Bucureşti  25

Craiova  22

Timişoara 21

Sibiu  19

Suceava  21

Galaţi  24

Constanţa  21

Cluj-Napoca 18

Bacău  22

Baia Mare 20

Iaşi  23

Oradea 21

Reşiţa  19

Piteşti  21

Braşov  19

 

Ora la care răsare şi apune soarele.

Soarele răsare: 05:40

Soarele apune: 20:46

 

 

Presiunea atmosferică în mmHg: 753

Viteza vântului în km/h şi direcţia: 11 km/h (S-SE)

×