Vremea va fi în continuare instabilă şi se va răci uşor faţă de ziua anterioară. Temperaturile minime se vor încadra între 8 şi 14 grade, iar maximele vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade. Cerul va avea înnorări şi, pe arii extinse, vor fi precipitaţii însoţite de descărcări electrice. Cantităţi mai ridicate de apă se vor înregistra în centrul, estul şi sud-estul ţării. Izolat, vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, în special la munte. Şi în Capitală vom asista la o răcire a vremii.
Miercuri
8/25
Vremea va fi caracterizată de instabilitate. Cerul va avea înnorări şi în prima parte a intervalului, pe arii relativ extinse, vor fi averse însoţite de descărcări electrice. Ploile vor fi mai intense în sud-estul ţării şi la munte. Vântul va sufla slab până la moderat.
Joi
7/26
Vremea va fi în continuare în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor cădea precipitaţii sub formă de aversă, însoţite de descărcări electrice, mai ales la munte. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină.
Vineri
8/28
Vremea va fi uşor instabilă, dar va începe să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu excepţia jumătăţii estice a ţării şi a regiunilor montane, unde vor fi înnorări accentuate şi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperaturi în principalele oraşe
Bucureşti 19
Craiova 19
Timişoara 25
Sibiu 19
Suceava 16
Galaţi 18
Constanţa 19
Cluj-Napoca 19
Bacău 20
Baia Mare 21
Iaşi 20
Oradea 24
Reşiţa 16
Piteşti 17
Braşov 17
Ora la care răsare şi apune soarele.
Soarele răsare: 05:39
Soarele apune: 20:47
Presiunea atmosferică în mmHg: 749
Viteza vântului în km/h şi direcţia: 14 km/h (V-SV)