x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea PROGNOZA METEO - Cum va fi vremea pe 16, 17 şi 18 iunie 2016

PROGNOZA METEO - Cum va fi vremea pe 16, 17 şi 18 iunie 2016

15 Iun 2016   •   17:54
PROGNOZA METEO - Cum va fi vremea pe 16, 17 şi 18 iunie 2016
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Vreme în curs de încălzire

Vremea va continua să se încălzească, maximele putând ajunge până la valoarea de 32 de grade în regiunile de câmpie. Minimele vor avea valori începând de la 8-9 grade în estul Transilvaniei, şi până la 24 de grade în sudul Banatului. Cerul este senin în jumătatea estică a ţării, însă în vest, nord-vest şi nord pot apărea ploi de scurtă durată şi descărcări electrice după-amiaza şi seara. Vântul se înteţeşte în a doua parte a zilei în Câmpia de Vest şi pe crestele montane. La începutul zilei, în depresiuni şi în zone izolate se poată lăsa ceaţa.

Joi

Minima: 8

Maxima: 32

Temperaturile cresc uşor, putând ajunge până la 32 de grade în zonele de câmpie din estul ţării. Ploile continuă să cadă în jumătatea vestică a ţării unde căderile de apă pot căpăta aspect de vijelie, odată cu înteţirea vântului. Dimineaţa poate apărea ceaţa în depresiuni.

Vineri

Minima: 12

Maxima: 37

Vreme călduroasă care poate deveni caniculară în anumite zone de câmpie şi podiş. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 şi 37 de grade, ceva mai scăzute pe litoral şi în Delta Dunării, unde termometrele nu vor arăta mai mult de 28 de grade. Seara plouă în Transilvania.

Sâmbătă:

Minima: 12

Maxima: 37

Vremea se menţine călduroasă, pe alocuri caniculară în special în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. În restul teritoriului se produce o scădere a temperaturilor. Maximele pot urca la 37 de grade. După-amiaza şi seara, în Transilvania şi în nordul ţării cad ploi torenţiale.

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti 26
Craiova 27
Timişoara 26
Sibiu 23
Suceava 24
Galaţi 27
Constanţa 25
Cluj-Napoca 23
Bacău 26
Baia Mare 22
Iaşi 26
Oradea 24
Reşiţa 25
Piteşti 25
Braşov 22

Ora la care răsare şi apune soarele:

Soarele răsare: 05:34

Soarele apune: 21:03

 

Presiunea atmosferică în mmHg: 756

Viteza vântului în km/h şi direcţia: 12 km/h (V-SV)

×