x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea PROGNOZĂ METEO - Cum va fi vremea pe 22, 23 și 24 iunie

PROGNOZĂ METEO - Cum va fi vremea pe 22, 23 și 24 iunie

21 Iun 2016   •   20:24
PROGNOZĂ METEO - Cum va fi vremea pe 22, 23 și 24 iunie
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Vremea rămâne caniculară şi, mai periculos, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în majoritatea teritoriului ţării. Temperaturile maxime ajung la 37 de grade la umbră în Oltenia, Muntenia şi zona continentală a Dobrogei, dar şi în cea mai mare parte a Moldovei şi, izolat, în Transilvania. Doar în depresiuni temperaturile sunt mai blânde – în jurul valorii de 25 de grade. Vor apărea înnorări temporare, averse şi vijelii la munte şi în nord-vestul ţării. Izolat, ne putem aştepta la ploi torenţiale şi grindină.

Miercuri

Minima: 15

Maxima: 36 

Vreme călduroasă, caniculară, după orele amiezei, în regiunile extracarpatice. În cursul zilei cerul va fi acoperit de nori în vestul, centrul şi nordul ţării, dar şi la munte, unde vor cădea averse de ploi însoţite de descărcări electrice. Temperaturile pot ajunge la 36 de grade.

Joi

Minima: 16

Maxima: 35

Vremea foarte călduroasă, caniculară după orele prânzului în sudul şi estul ţării. În nordul, centrul şi nord-estul ţării continuă să plouă în averse însoţite de intensificări ale vântului şi descărcări electrice. Temperaturile maxime vor urca până la 35 de grade, la umbră.

Vineri

Minima: 13

Maxima: 37

Vremea va continua să fie călduroasă, caniculară în sud-est şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Disconfortul termic se manifestă pe întreg teritoriul ţării. Seara se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului în zonele montane şi submontane

Temperaturi în principalele oraşe:

Bucureşti 34
Craiova 32
Timişoara 29
Sibiu 33
Suceava 30
Galaţi 33
Constanţa 29
Cluj-Napoca 30
Bacău 33
Baia Mare 30
Iaşi 34
Oradea 29
Reşiţa 32
Piteşti 34
Braşov 32

Soarele răsare: 05:35

Soarele apune: 20:59

Presiunea atmosferică în mmHg: 764

Viteza vântului în km/h şi direcţia: 10 km/h (E-NE)

×