Vremea rămâne rece pentru această perioadă a anului, deşi temperaturile maxime, în special cele diurne, vor marca o uşoară creştere faţă de ziua de ieri. Cerul va fi parţial noros, cu înnorări locale şi posibil ninsori slabe, la munte şi în sud-estul ţării. În a doua parte a intervalului aria precipitaţiilor se va extinde spre vestul, nordul şi centrul ţării, existând posibilitatea depunerii de polei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte. În zonele joase de relief se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.
Marţi
Minima: -12
Maxima: 5
Vremea se va menţine în continuare rece. Ninsori la munte. Precipitațiile mixte noaptea în nord, centru și vest. Vor fi condiţii pentru depuneri de polei. Vânt cu intensificări în Dobrogea și pe crestele montane. Ceață asociată cu chiciură în zonele joase de relief.
Miercuri
Minima: -5
Maxima: 10
Începe un proces de încălzire în toată țara, mai ales în zonele de deal și de munte. Pe crestele montane și în Maramureș, vor fi precipitații mixte. În rest, se vor semnala ploi. Vântul va avea intensificări la munte. Dimineața și noaptea, izolat, ceață în zonele joase.
Joi
Minima:-4
Maxima: 13
Procesul de încălzire continuă. Vor fi înnorări temporare în regiunile nordice, nord-estice și centrale, unde izolat vor fi ploi. Lapoviță și ninsoare în zona montană înaltă. Vântul va avea intensificări la munte. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață în zonele joase.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti | -8 |
Craiova | -8 |
Timişoara | -1 |
Sibiu | -3 |
Suceava | -3 |
Galaţi | -5 |
Constanţa | -4 |
Cluj | -3 |