Vremea se va menţine în general instabilă în jumătatea de sud-est a ţării, precum şi la munte, unde de-a lungul zilei vor mai fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Pe arii restrânse se vor aduna cantităţi de apă de peste 25 – 30 de litri pe metrul pătrat. În restul teritoriului, vremea va deveni în general frumoasă, cerul va fi variabil, iar ploi de scurtă durată vor fi posibile doar izolat. Temperaturile maxime se vor ridica la 27 de grade, ceva mai scăzute în depresiuni.
Miercuri
Minima: 14
Maxima: 27
Ploile se mai domolesc în vestul şi nordul ţării, însă continuă în sudul şi centrul teritoriului şi, izolat, în est, pe timpul zilei. Vântul va sufla slab până la moderat în special dimineaţa, în sud-estul ţării şi la munte. Temperaturile maxime nu trec de 27 de grade.
Joi:
Minima: 12
Maxima: 34
Temperatura este în creştere, vremea urmând să fie foarte călduroasă, în special în zonele de câmpie. Cerul va fi înnorat pe arii restrânse, în zonele de multe, unde pot cădea averse însoţite de rafale de vânt. Ploile avansează, după lăsarea serii, şi în zona de nord-vest a ţării.
Vineri:
Minima: 13
Maxima: 34
Vreme călduroasă, dar instabilă. Cerul va fi variabil, dar mai ales după-amiza şi seara vor fi înnorări accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificãri ale vântului în zonele montane şi submontane. În restul teritoriului, ploile vor cădea doar izolat.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 27
Craiova 27
Timişoara 23
Sibiu 22
Suceava 22
Galaţi 27
Constanţa 28
Cluj-Napoca 21
Bacău 26
Baia Mare 23
Iaşi 27
Oradea 22
Reşiţa 27
Piteşti 27
Braşov 24
Ora la care răsare şi apune soarele:
Soarele răsare: 05:38
Soarele apune: 21:00
Presiunea atmosferică în mmHg: 756
Viteza vântului în km/h şi direcţia: 12 km/h (N-NE)