x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza METEO până pe 2 mai. Cum va fi vremea de Paște

Prognoza METEO până pe 2 mai. Cum va fi vremea de Paște

02 Apr 2021   •   11:11
Prognoza METEO până pe 2 mai. Cum va fi vremea de Paște
Sursa foto: Hepta

Meteorologii au emis, vineri, prognoza pentru următoarele patru săptămâni, care cuprinde și perioada Paștelui Ortodox, care va fi pe 2 mai.

5 - 12 aprilie
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile intracarpatice și la munte. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

12 - 19 aprilie
Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în cele montane.

19 - 26 aprilie
Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

26 aprilie - 3 mai
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, care cuprinde și perioada Paștelui Ortodox, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință ușor deficitară în toate regiunile.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: cum va fi vremea de paste