Vineri -4/13
Vremea se încălzeşte uşor, ziua, în sudul şi în estul ţării, înregistrându-se cele mai ridicate temperaturi. Cerul va fi predominant variabil şi senin, dar va ploua slab la munte, în nord, est şi sud-est. Dimineaţa se va forma ceaţa în zonele joase de relief.
Sâmbătă -4/12
Temperaturile se vor menţine mai calde decât în mod normal pentru această dată calendaristică, cerul a fi înnorat temporar şi va ploua slab, pe arii restrânse, în regiunile montane. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte.
Duminică -3/13
Valorile termice continuă să fie plăcute, iar soarele îşi va face apariţia în aproape toată ţara, mai puţin în nord, unde cerul va fi predominant înnorat şi vor fi precipitaţii slabe. Maximele se vor înregistra în Drobeta Turnu-Severin.
Vremea azi pe larg
Temperaturile se menţin scăzute
Vremea se încălzeşte uşor, ziua, în sudul şi în estul ţării, înregistrându-se cele mai ridicate temperaturi. Cerul va fi predominant variabil şi senin, dar va ploua slab la munte, în nord, est şi sud-est. Vântul va sufla cu intensitate pe crestele montane, unde va viscoli zăpada, dar şi în est şi în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, iar temperaturile minime, între -4 şi 3 grade Celsius. Dimineaţa se va forma ceaţa în zonele joase de relief.
Temperaturi în principalele oraşe (plus ilustratie):
Bucureşti 9 soare cu nori
Craiova 10 soare cu nori
Timişoara 7 soare cu nori
Sibiu 6 ploaie
Suceava 8 soare cu nori
Galaţi 8 soare cu nori
Constanţa 9 ploaie
Cluj-Napoca 2 soare cu nori
Bacău 10 ploaie
Baia Mare 2 soare cu nori
Iaşi 9 soare cu nori
Oradea 5 soare cu nori
Reşiţa 10 soare cu nori
Piteşti 13 soare cu nori
Braşov 4 ploaie
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 07:44
Soarele apune: 16:32
Presiunea atmosferică: 770 mmHg
Viteza vântului: 7 km/h (V-SV)