x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo pentru patru săptămâni: Caniculă până la finalul lunii iulie

Prognoza meteo pentru patru săptămâni: Caniculă până la finalul lunii iulie

13 Iul 2021   •   10:06
Prognoza meteo pentru patru săptămâni: Caniculă până la finalul lunii iulie

Temperaturile vor fi mai ridicate decât ar trebui în luna iulie, iar de la începutul lunii august ele devin apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi cele normale pentru această perioadă, ușor excedentare în iulie.

12 - 19 iulie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele vestice, centrale și nordice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de vest a țării, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în zona Carpaților Orientali și în estul Carpaților Meridionali.

19 - 26 iulie
Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile sud-vestice, iar în rest se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână.

26 iulie - 2 august
Cu excepția regiunilor sud-estice și a extremității de sud a teritoriul, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această săptămână, în toate regiunile.

2 - 9 august
Valorile termice vor fi apropiate de cele specifice acestui interval, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, în toate regiunile.
 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: canicula